Celebra Colonadă de la Buziaș a fost Restaurată!

0
6940
Colonada de la Buzias Photo ©FantasticulBanat.com
Colonada de la Buzias Photo ©FantasticulBanat.com

Colonada stațiunii Buziaș din parcul central, construită în 1875 de către împăratul Franz Joseph pentru celebra sa soție – împărăteasa Sissi cu o lungime de peste 500 de metri, străbate parcul și avea rolul de a o proteja de ploaie, soare sau ninsoare atât pe împărăteasă și alaiul ei cât și pe vizitatorii stațiunii care soseau aici din mai toate colțurile imperiului pentru tratamentul cu aerosoli, recomandați pentru astenii și nevroze.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat
Photo ©FantasticulBanat.com

Întreaga structură făcea legătura între Izvorul Joseph, Hotelul Phoenix, Bazar și Casino și era construită din lemn, în stil bizantin, ornamentată din belșug.

Diferitele secțiuni se întălnesc în puncte cheie fiind unite de foișoare care impresionează atât prin dimensiuni cât și prin dantelăria exuberantă specifică acelei perioade.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-10
Photo ©FantasticulBanat.com

Datorită acestor elemente dar și dimensiunilor sale,  colonada de la Buziaș era considerată unică în Europa. Structuri asemănătoare au fost construite doar la Baden-Baden, Karlovy Vary și… Băile Herculane, o altă destinație favorită a împărătesei Sissi.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-19
Photo ©FantasticulBanat.com

Colonada a devenit o emblemă a stațiunii și a întregului Banat de atunci și de acum, dar a intrat într-o state de degradare accentuată în perioada de după Decembrie ’89.

Din fericire însă, actuala administrație condusă de noul primar, Sorin Munteanu, cu susținerea Consiliului Județean Timiș a reușit ce nu s-a reușit în decenii și anume restaurarea completă a întregii structuri și a elementelor componente.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-15
Photo ©FantasticulBanat.com

Ambele instituții, de ‘culori’ politice diferite am putea spune, au conlucrat însă pentru a reda bănățenilor, românilor de peste tot și tuturor vizitatorilor minunatului Buziaș această minunăție arhitecturală.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-16
Photo ©FantasticulBanat.com

La vizita noastră de anul trecut, colonada încă se afla într-o stare avansată de degradare. Iată că acum este adusă la splendoarea de odinioară și este gata să fie pusă din nou în circuitul turistic.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-24
Photo ©FantasticulBanat.com

La momentul publicării acestui material, mai existau câteva zone unde încă se mai lucra dar majoritatea secțiunilor ce compun colonada pot fi vizitate și admirate.

Oricum considerăm că întregul ansamblu arhitectural al parcului reprezintă un obiectiv turistic important al Banatului și al întregii țări, demn de vizitat.

Buzias Minunatul Timis Fantasticul Banat-30
Photo ©FantasticulBanat.com

Restaurarea acestei capodopere arhitecturale printre multe altele este o dovadă clară că acolo unde se dorește, se poate.

Încă odată – BRAVOOO BUZIAȘ!

Vezi Album Foto complet – Facebook.com/FantasticulBanat »

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

LEAVE A REPLY